De ce ”Constanța Unită”?
Suntem oameni. Unii cu mai puțin timp liber, alțiii cu mai mult. Unii cu conturi generoase prin bănci, alțiii abia trăiesc de azi pe mâine. Unii în putere, alții cu probleme de sănătate. Deși uneori nu ne dăm seama, ne unește ceva: speranța într-o lume mai bună, mai dreaptă, mai frumoasă, în care oamenii se respectă unii pe alții, iar în ochi li se poate citi încrederea în comunitate.
Noi credem în puterea comunității! Acei oameni care se preocupă de soarta unor persoane cu care nu sunt rude, pe care poate nici nu le cunosc, dar cu toate acestea le pot ajuta! Poate acum, mai mult ca oricând, este nevoie să scoatem la lumină dorința de a face bine!
Componența ”Constanța Unită”
Suntem un grup de organizații nonguvernamentale, companii și persoane unite de dorința de a ajuta semenii din comunitate, decise să ofere sprijin persoanelor care se află în situația de a nu putea realiza anumite activități, fie din motive de sănătate, fie din cauza unor reguli speciale impuse de autorități pe parcursul unor situații de urgență.
Centrul pentru Resurse Civice s-a înfiinţat în 2006 pentru a sprijini, promova şi dezvolta conştiinţa şi iniţiativa civică, în spiritul democraţiei participative, la nivel individual, comunitar şi regional.
Pentru mai multe detalii, vizitează www.resursecivice.ro.
Voluntarii asociației Descoperă Constanța au derulat zeci de evenimente culturale. iată cum se prezintă chiar ei: ”Punem idei si oameni impreuna! Suntem oameni care vor sa faca lumea mai buna si uneori chiar si reusim!”
Înființat în 2018, Comitetul Județean a Părinților reunește reprezentanți ai asociațiilor de părinți și ai consiliilor reprezentative ale părinților din unitățile de învățământ din județul Constanța.
Pentru mai multe detalii, vizitează-i aici.